Artroscopia umarului (de umar)

Artroscopia este o procedura chirurgicala utilizata de chirurgii ortopezi pentru a vizualiza, diagnostica si trata problemele articulare .

Cuvantul artroscopie provine din cuvintele grecesti, „Arthro” (articulatie) si „skopein” (a se uita). Tradus literal inseamna „a privi in articulatie”. In timpul artroscopiei de umar, chirurgul introduce printr-o incizie mica a pielii, in articulatia umarului un instrument de marimea unui creion care la unul din capete are o camera video miniaturala, numit artroscop. Camera afiseaza imaginile din articulatie marite pe un monitor de inalta definitie, ortopedul putand folosi imaginile pentru ghidarea instrumentelor chirurgicale miniaturale.
Deoarece instrumentele artroscopice si chirurgicale sunt subtiri, chirurgul  face incizii (taieturi) foarte mici, fata de inciziile mari folosite in chirurgia standard deschisa. Acest lucru duce la o durere mai mica pentru pacienti, scurteaza timpul necesar de recuperare si pacientul poate reveni la activitatile preferate mai rapid.

Artroscopia de umar a fost aplicata inca din anii 70.Imbunatatirile aduse artroscopiei de umar apar in fiecare an, cu instrumente si tehnici noi .

1

Anatomie

Umarul este o articulatie foarte complexa si care este capabila de mai multa miscare decat orice alta articulatie din corpul omenesc. Aceasta este alcatuita din trei oase: osul bratului (humerus), omoplatul (scapula) si clavicula (clavicle) .

Cavitatea glenoida a scapulei are aspect concav, este acopeita de cartilaj hialin si este marginita de catre labrul glenoidal.

Capsula articulara este cea care inveleste articulatia, inserandu-se pe circumferinta cavitatii glenoide, dar si pe fata externa a labrului glenoidal si pe colul anatomic.
Coafa rotatorilor: deasupra capsulei, un strat muscular inconjoara articulatia umarului. Este format din patru muchi scurti care asigura nu numai majoritatea miscarilor umarului, dar si stabilitatea acestuia.

  1. Bursa subacromiala este o membrana foarte fina care contine o mica cantitate de lichid sinovial,ce se interpune intre clavicula si acromion, in partea superioara si humerus in partea inferioara. Rolul sau este de a facilita alunecarea dintre coafa rotatorilor si partea superioara a umarului.

2

 

Cand este recomandata artroscopia de umar

Medicul dumneavoastra va poate recomanda artroscopia de umar, daca miscarea umarului este dureroasa si nu raspunde la tratament nechirurgical. Tratamentul nechirurgical include punerea in repaus a umarului, fizioterapie, medicamente sau injectii intraarticulare care pot reduce inflamatia.
Leziunile umarului, uzura, lipsa exercitiilor fizice sau traumatismele repetate sunt cauzele cele mai frecvente, responsabile pentru cele mai multe probleme de umar. Artroscopia de umar poate ameliora simptomele dureroase si poate reda functionalitatea normala a umarului.

Cele mai frecvente interventii artroscopice ale umarului cuprind:

Reparatia leziunilor coafei rotatorii
Indepartarea osteofitelor
Excizia sau sutura leziunilor de labrum
Sutura ligamentelor
Indepartarea tesutului inflamat sau a fragmentelor de cartilaj.
Tratamentul chirurgical al luxatiilor recidivante de umar

Proceduri mai putin comune, cum ar fi decompresia nervilor, fixarea anumitor fracturi si excizia chisturilor pot fi de asemenea efectuate folosind un artroscop. Unele proceduri chirurgicale, cum ar fi proteza de umar, nu sepoate face artroscopic, fiind nevoie de interventii chirurgicale deschise, cu incizii mai ample.

Planificarea pentru operatie

Chirurgul dvs. ortoped va poate cere sa fiti vazuti de medicul de familie pentru a va asigura ca nu aveti alte probleme medicale, care trebuie sa fie abordate inainte de interventia chirurgicala. Teste de sange , electrocardiograma pot fi necesare pentru a efectua in conditii de siguranta, interventia.
Daca prezentati anumite riscuri de sanatate, o evaluare mai ampla poate fi necesara inaintea interventiei chirurgicale. Asigurati-va ca informati corect medicul ortoped de orice medicamente sau suplimente pe care le luati. Ar putea fi necesar sa incetati administrarea unora dintre acestea inainte de interventia chirurgicala.
Spitalul sau clinica de chirurgie va vor contacta din timp pentru a va furniza detalii specifice despre procedura chirurgicala.
Inainte de operatie, un anestezist va vorbi cu dvs despre optiunile de anestezie. In artroscopia de umar cel mai frecvent mod de anestezie este cel regional care amorteste umarul si bratul. Acest anestezic este injectat la baza gatului sau in partea superioara umarului. In aceasta zona sunt localizati nervii  senzitivi care controleaza simturile din umar si brat. In plus fata de utilizarea sa ca un anestezic in timpul interventiei chirurgicale, un bloc de nerv va ajuta la controlul durerii timp de cateva ore dupa ce operatia este finalizata. Multi chirurgi combina blocuri nervoase cu sedare sau anestezie generala, deoarece pacientii trebuie sa ramana intr-o singura pozitie pe toata durata operatiei.

Cele mai multe proceduri de artroscopie dureaza mai putin de o ora, cu toate acestea, perioada operatiei depinde de ceea ce chirurgul gaseste in articulatia umarului .
Procedura chirurgicala

3


Pozitionarea si pregatirea

Odata ajuns in sala de operatie, veti fi pozitionat pe masa de operatie astfel incat medicul poate manevra cu usurinta artroscopul, pentru a avea o imagine clara din interiorul umarului. Cele doua pozitii mai frecvent intalnite ale pacientului pentru artroscopia de umar sunt:

–           Pozitia „scaun de plaja”: aceasta este o poziție semi – sezanda, similara cu sezutul intr-un scaun rabatabil .
–           Pozitia decubitus lateral: in aceasta pozitie, pacientul se afla pe partea laterala a corpului (stanga sau dreapta) pe masa de operatie.

Odata ce totul este pregatit, echipa chirurgicala va elimina parul din zona viitoarelor incizii, daca este necesar si apoi vor aplica o solutie antiseptica pe umar pentru a dezinfecta pielea. Acestia vor acoperi umarul si bratul cu campuri sterile, si cel mai probabil vor pozitiona antebratul intr- un dispozitiv pentru a asigura ca ramane nemiscat pe toata perioada interventiei chirurgicale.

Procedura

4

Chirurgul dvs. va injecta mai intai un fluid in umar( ser fiziologic) pentru a mari spatiul articular. Acest lucru face mai usoara vizualizarea elementelor anatomice din umar . Apoi, chirurgul va face o incizie mica in umar (cam de marimea unui nasture) pentru artroscop. Un lichid ( ser fiziologic) va curge prin artroscop pentru a mentine vizibilitatea clara si pentru a controla orice sangerare. Imaginile furnizate de artroscop sunt proiectate pe un monitor.

Odata ce problema este identificata , chirurgul va introduce alte instrumente chirurgicale mici, prin incizii separate pentru a repara leziunile.

Chirurgul dvs. poate inchide inciziile cu suturi sau benzi sterile si sa le acopere cu un bandaj mare, moale .

Recuperarea postoperatorie

Dupa operatie, veti fi transportat in postoperator timp de 1-2 ore inainte de a reveni in salonul dvs.

Desi recuperarea dupa artroscopie este de cele mai multe ori mai rapida decat recuperarea dupa interventii chirurgicale deschise, se poate estima ca pentru articulatia umarului recuperarea completa poate fi de cateva saptamani.

Va puteti astepta la unele dureri si disconfort pentru cel putin o saptamana dupa operatie. Daca ati avut o interventie chirurgicala mai extinsa, disparitia durerii si a disconfortului poate dura mai multe săptămâni. Gheata va ajuta la ameliorarea durerii si umflarii umarului. Medicul dumneavoastra va poate prescrie medicamente antiinflamatoare, daca este necesar .

Desi nu afecteaza modul in care se vindeca umarul, repausul in pat poate cauza umarului, disconfort. Unii pacienti au dormit mai confortabil intr-un scaun rabatabil sau in sezut in pat in primele zile dupa operatie.

La cateva zile dupa operatie, ar trebui sa fiti in masura sa schimbati bandajul mare, cu unul simplu, mic.

Veti avea nevoie de cel mai probabil de un dispozitiv special de imobilizare a umarului pentru protejarea acestuia( esarfa). Chirurgul va discuta cu dvs cat timp va fi nevoie sa l purtati.

5

Recuperarea

Recuperarea joaca un rol important in revenirea dvs la activitatile de zi cu zi. Un program de exercitii va va ajuta sa recapatati tonusul normal al  umarului si  gradul de miscare al acestuia. Chirurgul dvs. va dezvolta un plan de recuperare pe baza procedurilor chirurgicale folosite.

Daca ati avut o interventie chirurgicala mai complicata, chirurgul poate recomanda un kinetoterapeut pentru a va supraveghea programul de exercitii.

Este important sa faceti un efort mare de recuperare pentru ca operatia sa reuseasca.

Complicatiile
Majoritatea pacientilor nu vor suferi complicatii in urma artroscopiei de umar. Ca la orice interventie chirurgicala, cu toate acestea, exista unele riscuri. Acestea sunt de obicei minore si tratabile.  Potentiale probleme dupa artroscopie sunt infectiile, sangerari excesive, cheaguri de sange si deteriorarea vaselor de sange sau a nervilor.

Chirurgul va discuta posibilele complicatii cu dvs inainte de operatie.

Rezultate pe termen lung

In functie de starea de sanatate a pacientilor, timpul de recuperare completa este diferit pentru toata lumea.

Daca ati avut o interventie chirurgicala minora, puteti reveni la capacitate maxima dupa o scurta perioada de recuperare. Ati putea fi capabil sa va intoarceti la locul de munca sau scoala in termen de cateva zile de la interventie.

Este nevoie de mai mult timp de recuperare dupa interventiile chirurgicale mai complicate. Desi inciziile sunt mici in artroscopie, leziuni importante ale articulatiei pot fi reparate prin aceasta procedura. Recuperarea completa poate dura mai multe luni. Desi poate fi un proces lent, daca urmati sfaturile chirurgului si planul de recuperare oferit de acesta, rezultatul va fi unul de succes.

43 Comments

Add a Comment
  1. buna ma numesc henrieta am facut aceasta operatie si acum sint deja la a 3 srptamina!astep vizita medicului sa vad daca imi indeparteaza tutorele care imi tine bratul fix.nu am durei la nivel de umar dar dureri peste tot caci dorm numai pe spate!sper ca incep recuperarea in una clinica pt ami reveni mai inainte de 6 luni cum se zice!voiam sa stiu cind pot inepe sami folosesc bratul!multumesc

    1. Dupa indepartarea suportului, incepeti recuperarea umarului (initial pasiva si ulterior activa), puteti incepe imediat mobilizarea bratului dar fara supraeforturi.

  2. Treidler Mihai Maria

    Buna dimineata!Am iesit din spital pe 20.05.2016,printre altele cu diagnosticul. PERIARTRITA UMAR DREPT-RUPTURA COMPLETA SUPRASPINOS .Eu vin cu rugamintea si intrbarea daca se poate face artroscopie,cat ar costa operatia?Tinand cont ca sant pensionara,sa stiu de cati bani am nevoie .Sper ca nu am suparat pe nimeni.Va multumesc.

  3. Buna ziua.In luna februarie am facut o radiografie a umarului, rezultatul fiind calcificare amorfa de 6/18 mm proiectata in 1/3 superoexterna spatiu articular scapulohumeral drept. Initial am luat 10 zile Xefo Rapid, apoi pentru ca durerea n-a cedat am luat 5 zile Arcoxia si am inceput procedurile de fizioterapie(curenti interferentiali, parafina si ultrasunete) si kinetoterapie. Acum reusesc sa ridic mana pentru ca fac exercitii zilnic, dar durerile nu au disparut. Nu ma pot odihni noaptea. Nu ma doare doar umarul ci si bratul, iar uneori chiar antebratul. Mentionez ca am 47 de ani si lucrez. Ce ma sfatuiti sa fac? Va multumesc.

    1. Va recomand o ecografie de umar pare sa fie vorba despre o tendinita calcara de supraspinos.

  4. Buna ziua.Am fost operata in luna Martie,2017.artroscopic;sindrom de impingement subacromial umar drept-operat-decompresie spatiului subacromial si acromioplastie-calcificare muschi supraspinos,,,recuperari 22 zile kinetoterapie,in timpul acestor exerciti se instaleaza o durere uneori greu de suportat,de la umar pe muschiul miini drepte,am reluat apoi fizioterapie cu curenti ultrasunete,mealgin,masaj usor si exerciti fara masa musculara desi durerea nu cedeaza,,,am efectuat un nou RMN de umar;_Cap humeral usor asensionat.Aspect neomogen difuz al componentelor din spatiul subacromial si coraco-humeral, greu de indentificat structurile.Tendoane subscapular si supraspinos cu hipersemnal PD FS,fara intreruperea continuitatii[leziuni grad 2].Acumulari lichidiene cu grosime de maxim 4 mm subacromiale,subcoracoidiene,in recesul subscapular,in teaca tendonului capului lung al bicepsului,in bursa subdeltoidiana si in articulatia gleno-humerala.Domnule doctor,,,este posibil sa fiu din nou operata,doresc un raspuns din partea dumneavoastra…Cu stima si respect.
    Am 49 de ani.Multumesc .

    1. Din descrierea RMN nu pare sa fie nevoie de o alta interventie.Continuati recuperarea medicala pe o perioada mai mare de timp si repetati RMN ul la 6 luni.

  5. Am fost operata in luna iunie(sfarsitul lunii)2017-ruptura ligament,bursita si fisura.Am facut recuperare 10 sedinte si am continuat ex.de cel puti 4 ori pe saptamana.Am dureri in continuare.Ce ma sfatuiti?

  6. Am o ruptura de tendon la muschiul supraspinos. Am facut un RMN, m-am programat la dv. la Medicover (spital Baneasa) si as vrea sa stiu daca aveti posibilitatea sa va uitati la CD-ul cu RMN-ul.
    Va multumesc.

    1. Da..va astept la consultatie cu cd ul.

  7. Buna ziua,ma numesc Ioana am 63 de ani si acum 4 luni am cazut si am avut fractura col chirurgical humerus,am stat bandajata cu mana,am facut fizioterapie,kinetoterapie cate 10 sedinte si infiltratii cu diphrofox si tot ma doare.Si am fost la doctor si mi s-a spus sa fac operatie.M-ar interesa daca faceti operatie la umar si la ce pret si vreau sa precizez ca am diabet cu glicemii mari si fac insulina

    1. Va pot ajuta cu interventia chirurgicala.Va astept la consultatie cu radiografiile efectuate pentru a stabili ce fel de interventie chirurgicala este necesara.

  8. Buna seara.Ma numesc Ani Lucia
    si in data de 06.01.2017 am avut un accident de masina si
    dupa efectuarea unui CT am avut urmatorul
    diacnostic:Colectie Aerica Pleurala Stanga cu grosime maxima de 1.3 CM.Fractura cominutiva cu deplasarea fragmentelor
    osoase la nivelul 1/3 medii clavicula stanga.Fractura
    cominutiva cu deplasarea fragmentelor osoase la nivelul
    coastelor II,II,IV si VII ci cu deplasare la nivelul
    coastelor IV si V.Fracturi costale fara deplasare pe linia
    medioclaviculara anterioara stanga coaste I si II si pe
    linia axilara stanga coaste II si IV cu emfizem subcutanat
    la nivelul peretelui toracic stang in dreptul coastelor III
    si IV.In urma acestui diagnostic am fost imibilizata dupa o
    saptamana intr.un ghips de la gat pana desupra de buric
    fiindu-mi lasata libera mana dreapta timp de 28 de zile,Dupa
    ce mi s-a dat jos gipsul am ramas in locul unde a fost
    clavicula rupta cu un ciot inestetic pe vremea aceea care sa
    retras in prezent si nu se mai vede.Dupa consult ortopedic
    mi s.a comunicat ca ,clavicula este bine consolidata desi
    prost pozitionata si mi s-a recomandat kinetoterapie
    deoarece nu puteam sa imi misc bratul aproape deloc.Am facut
    kinetoterapie doua luni jumatate si am reusit sa imi misc
    bratul destul de ok si m.am intors la activitatile
    zilnice(lucram la Lidl )dar sincer va spun ca nu m.am
    protejat de fapt nu aveam cum si am ridicat baxuri de marfa
    care depaseau 10 kg.Problema mea este urmatoarea:
    In urma acestui accident chiar inainte
    de a incepe serviciul am ramas cu o durere in spate
    respectiv in locul unde a fost rupta clavicula dar durerea
    este in spate.Este o durere intr.un punct fix si este ca o
    usturime parca ma roade ceva acolo,sincer chiar nu stiu cum
    sa o explic si uneori cand am durerea in spate dar nu tot
    timpul parca am senzatia ca as avea un nod in gat.Aceasta
    durere este zilnica.Am facut un ECK la inima ,un consult la
    plamani si totul este ok.In urma unui nou consult la ortoped
    mi s-a recomandat un RMN coloana cervicala -nativ si
    rezultatul este urmatorul:se evidentiaza protuzii discale
    posterioare si lateroforaminale bilaterale na vivel C3 -C4
    ;extruzie discala posterioara si lateroforaminala bilaterala
    la nivel C5, cu diametrul cranio-caudal de pana la 9
    mm;moderata deshidratare difuza la nivelul discurilor
    C2-C5;rectitudine de profil;scolioza dorsala
    superioara,dextroconcava cu vertebre rotate in ax spre
    stanga;leziuni moderate de spondilartroza si uncartroza
    difuza.Am fost trimisa si am consultat un medic neurochirurg
    si medic torace si mi s-a spus ca durerea si simtomele pe
    care le am eu nu au nici o legatura cu rezultatul RMN,mi s-a
    spus doar sa ma feresc sa mai ridic greutati mari.In urma
    rezultatelor si dupa efectuarea si unei radiografii mi s.a
    spus ca nu se vede nimic deosebit doar ca ,clavicula nu este
    corect prinsa desi consolidata d.l doctor ortoped m.ia
    recomandat kinetoterapie si masaj terapeutic(m-ia spus ca el
    crede ca am o contractura musculara) ceea ce am si facut
    timp de inca patru luni .Cand mi se face masajul se simte in
    locul unde am eu durerea un nod care parca nu isi da
    drumul.La masaj acel loc nu ma doare simt doar o apasare un
    disconfort pe partea stanga desi masajul chiar imi place in locul
    respectiv unde este durerea..In urma kinetoterapiei simt ca
    la exercitiile de indintere a bratului durerea se atenueaza
    insa atunci cand ridic bratul in sus si in lateral deasupra
    capului atunci simt durerea in spate in puctul acela fix.Mai
    port si un ham cu magneti care imi tine spatele drept (nu
    mi.a fost recomandat de nimeni desi eu am transmis d.lui
    doctor ca port uneori acest ham )si in urma caruia durerile
    se atenueaza si ma simt ok insa d.l doctor a spus sa nu il
    port tot timpul.In acest sens va rog frumos ce imi
    recomandati sa mai fac pentru a primi un diagnostic si
    tratament pentru atenuarea durerilor. Seara cand ma pun in
    pat ma lasa durerea si dimineata ma trezesc super ok fara
    dureri insa dupa ceva activitate chiar si dupa o simpla
    plimbare ma ia durerea din senin.Durerea este doar intr.un singur loc,si
    nu am alte simptome.Va multumesc si va rog sa imi iertati
    insistenta si unele greseli.O seara frumoasă.Sunt din jud.Caras Severin.

    1. Probabil prin consolidarea vicioasa a fracturii , musculatura din jurul claviculei a avut de suferit si e posibil sa fie vorba despre un trigger point ( o zona musculara contractata dureros).Va recomand kinetoterapie si ESWT o terapie eficenta in caz de trigger point.

  9. Domnule doctor va multumesc pentru raspuns si as dori dacă se poate sa imi recomandati o clinică in Timișoara sau Deva(sunt orase ceva mai aproape de orsul meu)si eventual un doctor unde as putea sa fac ESWT deoarece in judetul meu nu am gasit.Va multumesc.

  10. Buna ziua, am o problema la umarul stang, atunci cand fac rotatia de mana, troncane si simt si o durere, oare reusesc sa scap fara operatie? Am citit si as vrea sa merg la centrokinetic, dar nu stiu daca imi dau ei o concluzie legata de operatie si daca reusesc sa ma „repare” doar din recuperare. Ce imi recomandati sa fac?

    1. Ar fi utila o investigatie imagistica RMN precum si o examinare clinica a umarului pentru a stabili exact diagnosticul, dupa care se decide conduita terapeutica.

  11. Buna seara.Ma numesc Ani Lucia si v.am scris si in data de 19 martie 2018.In urma unui accident rutier din 06.01.2017 am ramas cu o durere in spate.Durerea acum nu mai este numai in acel punct fix a coborat si mai jos fiind paralel cu coloana undeva pe la muschi la omoplatul stang..Vazand ca nu imi trece durerea am fost la un nou control si mi s.a recomandat un CT torace grilaj costal + omoplat stang si am primit urmatorul rezultat:Anamnestic status post vechi traumatism-accident rutier ianuarie 2017. .Veche fractura 1/3 medie clavicula stanga,vicios consolidata.Vechi fracturi la nivelul arcurilor costale posterioare stangi coaste IV,V,VI,VII,VIII si arc anterior coaste stangi III,IV si V.Fracturile de la nivelul arcurilor costale posterioare stangi,IV,V si VI prezinta o consolidare vicioasa cu angulare ce realizeaza artroze cu procesele transverse stangi ale corpilor vertebrali toracali adiacenti.Fara leziuni osoase posttraumatice evidente CT la nivelul scapulei stangi.Corpi vertebrali toracali aliniati la marginea posterioara,fara tasari.Pulmoni expansionati;fara leziuni patologice CT.Trahee si bronsii principale libere.Fara acumulari fluide patologice la nivelul pleurei;fara colectii fluide patologice.Va rog sa imi spuneti daca in acest caz sunt recomandate infiltratiile PRP si daca imi vor alina durerile. Si va rog sa imi recomandati ce fel de tratamente sau interventii sa mai fac pentru a tine acesta durere sub control( medicamente , bai in statiuni ,diete,sport etc.)pe langa acele infiltratii cu PRP . Va multumesc si iertati insistenta si unele greseli.O seara excelenta.Miiiiii de scuze.Sunt din jud.Caras Severin.Am 44 ANI ,1,67 m si 60 kg.

    1. Va recomand consultarea unui medic neurolog/neurochirurg.

  12. Buna ziua mă numesc Tetel Gabriela și sunt din Suceavaam 49 ani și aș dori părerea dv despre Rmn făcut va descriu concluzia menționez că am făcut și ru și kinetoterapie fizioterapie și injecții cu ozon dar durerile sunt foarte mari:ruptura completa tendon supraspinos leziuni fibrilare tendoane infraspinos și subscapular modificări de artrită acromio claviculara edem sufascial mușchi deltoid infraspinos și subscapular observat: capsulita adeziva va multumesc

    1. Leziunea de supraspinos pe care o aveti necesita sutura artroscopica.Foarte rar exista impreuna ruptura completa supraspinos si capsulita adeziva,dar daca exista se rezolva in cadrul aceleiasi interventii.Va astept la cosultatie pentru a va explica detalii legate de interventie.

  13. Buna ziua, ma numesc Cristina J din Oradea, am de cativa ani doua chiste in umar stang care au tot crescut usor, am zilnic dureri in tot bratul, cu greu ma imbrac, nu pot sa mi folisesc bratyl stang , mi s a spus ca am nevoie de artroscopie dar ma tem de complicatii, ma refer la nervi … in schimb nu am decat aceasta alternativa ca sa scap de dureri, ce ma sfatuiti!? Lavaj oare ? Sunt doua chiste de calciu. Nu pot sa dirm ma trezesc la fiecare miscare, este sacaitoare durerea. Multumesc

    1. Este vorba despre o tendinita calcara de umar,daca calcificarile sunt mari atunci este necesara scoaterea lor prin artroscopie de umar.Daca calcificarile sunt mici puteti incerca terapia ESWT.

  14. Buna seara d doctor în urmă citeva luni am văzut și m-am lovit la umăr am fost diagnosticata cu ruptura de tendon umăr sting am făcut infiltrați , antiinflamatoare ,am avut mâna legata dar am rămas cu dureri tot timpul nu mai pot să stau pe partea stângă.Va multumesc.

    1. Banuiesc ca este vorba despre o ruptura de tendon supraspinos.Va recomand sa efectuati un RMN de umar si daca se confirma ruptura este posibil sa fie nevoie de o interventie chirurgicala artroscopica.

  15. Buna ziua, domnule doctor! Colegii mei care au fost operati de dumneavoastra mi-au vorbit la superlativ de rezultatele operatiilor si de interactiunea medic-pacient, de aceea va cer sfatutul – sunt abonat Medicover dar nu am gasit o solutie de programare la un consult la dumneavoastra.

    E vorba de o ruptura de tendon mai veche (2012-2013), care s-a acutizat in urma reluarii antrenamentelor de tip body workout pe care le-am facut regulat in ultimile 6 luni.

    La aparitia unor dureri am facut unde scurte si a trecut 70% din pozitiile in care apareau dureri iar la o luna dupa fiziooterapie durerea mai e prezenta la 2 miscari de ridicare cotului in miscare de rotatie, ca atunci cand pui centura sau alungi o muca cu cotul tinand incheierura mainiii fixa pe masa

    Am facut un RMN, cu urmatoarele rezultate:

    1. Avulsie cvasicompleta a insertiei humerale a tendonului supraspinosului

    2. Ruptura partiala de ligament gleno-humeral mediu

    3. Eroziuni ale suprafetelor articulare acromio-claviculare, asociind prezenta de geode milimetrice

    4. Bursita subcoracoida. Tenosinovita bicipitala la nivelul culisei.

    Am inteles ca singura solutie de vindecare e operatia, dar ca in functie de manifestarile clinice poate sa fie o optiune si continuarea activitatilor daca nu sunt limitate de durere etc.

    Eu as vrea sa continui sa fac sport de intretinere saptamanal ( 2 sesiuni de body workout, 2 de yoga si 2 excursii de 2-3 ore cu bicicleta) si va cer parerea daca sa incerc sa mentin acest program pina la efecte contrarii sau e indicat mai degraba sa nu fac astfel de eforturi spre a nu se inrautati situatia tendoanelor/ coafei rotatorilor in sensul ingreunarii unei viitoare operatii.

    Dac e vorba de operatie, recuperarea este la fel in cazul in care se face in acest stadiu sau mai tarziu? Dar costurile?

    Cu speranta ca veti avea timp sa cititi mesajul si sa-mi raspundeti va multumesc!

    1. Din descrierea RMN este vorba despre o ruptura importanta a m.supraspinos.Credca este necesara sutura artroscopica a acestuia.Va astept la consultatie pentru a discuta despre variante tratament in cadrul clinicilor Ortokinetic.

  16. Buna ziua, domnule doctor!

    In urma cu 2 luni am observat o durere cand incercam sa duc mana la spate si ulterior si imposibilitatea de a ridica mana in plan vertical complet. Initial durerile au fost doar la miscari si ulterior durerea este aproape constant prezenta in umar. In urma RMN-ului au rezultat urmatoarele:

    – usoara modificare de semnal intratendinoasa la nivelul coafei rotatorilor
    – leziune la nivelul ligamentului coracohumeral si coracoacromial cu modificare de semnal de tip edematos in partile moi adiacente
    – fina lama de lichid intrarticulara
    – eroziune osoasa marginala la nivelul portiunii anterosuperioare a capului humeral

    Credeti ca se impune o artroscopie de umar?

    Va multumesc anticipat pentru raspuns!

    1. Nu par leziuni care sa necesite interventie chirurgicala.Va recomand o perioada de recuperare medicala,infiltratii in umar cu cortizon sau PRP.

  17. Buna seara domnule doctor! Am scris gresit interpretarea radiografiei la mesajul de mai sus. pe rezultat scrie „calcificari exuberante proiectate la nivelul capului humerusului dr, atat la nivelul micii dar si marii tuberozitati humerus dr”. Intrebarea este aceeasi daca se impune artroscopia sau pot incerca intr-o prima etapa terapie cu unde soc, ultrasunete?

    1. Daca calcificarile sunt mari eficenta terapiei cu unde de soc scade considerabil. Daca durerile sunt mari si a aparut silimitare de miscare atunci cred ca eliminarea lor pe cale artroscopica este solutia optima.

  18. Multumesc mult pentru raspuns, domnule doctor.
    Tin sa completez ca nu am dureri mari, doar senzatie de disconfort intermitent si limitari de obicei la miscari ample, in activitati care necesita ridicarea bratelor sau daca dorm pe partea cu respectiva.

  19. Buna ziua,am avut o calcifiere de 16 mm la umărul drept si am facut intervenția artroscopică ,in timpul artroscopiei s-a constatat ca a fost afectat tendonul care e colegat cu clavicula. De o buna perioada simt o durere in mana care ma supara rau si simt o usturime in antebraț.Durerea pornește de la incheietura brațului apoi in toata mana pana la gât. Va rog sfătuiți -ma ce sa fac . Va mulțumesc

    1. Pare sa fie vorba despre o nevralgie de plex brahial.Va recomand un consult neurologic.

      1. Am facut o ecografie la umar,calcifierea a reapărut ,se vede o calcifiere de 3,5 mm si un minim revărsat

  20. Buna ziua!
    Dupa aproximativ 2 ani de dureri si limitare de mobilitate la umarul drept (cu apogeu in 2017), perioada in care am facut kinetoterapie, fizioterapie, ESWT durerea s-a ameliorat dar persista.
    In urma unui RMN recent am primit rezultatul:
    – modificari de tip degenerativ inflamator la nivelul articulatiei acromioclaviculare cu prezenta de lichid, mici eroziuni cap clavicula subcondral si edem al partilor moi periarticular
    – modificari de semnal (tendinoza) tendon supraspinos – sindrom de impingement
    – lichid in teaca tendonului cap lung biceps si la insertia m. infraspinos pe humerus
    Va rog sa-mi spuneti daca este necesara artroscopia.
    Va multumesc!

    1. Daca functionalitatea umarului nu a crescut suficent de mult dupa tratamentele conservatorii urmate, atunci ar fi necesara interventia chirurgicala.Va astept la consultatie impreuna cu CD ul RMN.

  21. Buna ziua,
    Am 63 de ani si sunt din Iasi. De mai multi ani am o o durere intermitenta la umarul stang.Din iunie 2018 a inceput sa ma doara cand fac anumite miscari ,care sunt limitate ca amplitudine si uneori si in repauz.Am facut RMN: Spatiu subacromial cu grosime redusa(3,5 mm) Modificari de semnal de tip edematos in spongioasa humerusului si acromio-calaviculare;eroziuni corticale si mici leziuni subcondrale la acest nivel,cu diametrul de maxim 5mm. Hipersemnal la nivelul tendonului supraspinos(cu popsibile calcificari adiacente insertiei acestuia) si subscapular, cantitate de lichid in jurul capatului lung al tendonului bicepsului humeral(grosime maxima 5mm).Hipersemnal la nivelul labrumului anterior. Concluzie:Sindrom de conflict subacromial, tendinopatie supraspinos, subscapuar si biceps brahial, hipersemnal la nivelul labrumului anterior-obs.leziune SLAP tip I. Rezultat radiografie: Diminuarea spatiului acomio-cla viculara stg. cateva chisturi subcondrale la nivelul acromial, mice osteofite infraglenoidian, hipertransparenta liniara la nivelul colului humeral stang,posibil vechi traiect , de fractura consolidat, spatiu subacromial 10 mm,aspect neomogen la nivelul marelui tubercul humeral. M-au consultat doi medici ,primul:Artroza scapulohumerala stg decetrata(Hamada III), RUPTURA MUSCHIULUI SUBSCAPULAR, Ruptura muschiului supraspinos cu infiltratie grasoasa de 70%. ruptura micului rotator cu infiltratie grasoasa 50%. Concluzie:proteza incersata+tehnica Epicopo Al doilea medic: Sindrom subacromial stg. tendinopatie cu subluxatie de biceps proximal, leziune subscapular stg, ruptura supraspinos. CONCLUZII:Reinsertie coafa rotatori,tenotomie de biceps(folosirea a doua ancore) Eu sunt derutata de cele doua solutii diferite si nu stiu ce ar trebui sa aleg, sau unde ar trebui sa fac aceasta operatie.

    1. Recomandarea mea este sa incepeti cu o perioada de recuperare medicala asociata cu 1/2 infiltratii subacromiale cu cortizon si daca durerea nu se amelioreaza merita incercata sutura coafei rotatorii si tenotomia de biceps artroscopica.

  22. Buna seara am o rugaminte anul trecut am avut Fractura de humerus proximal si operatia a durat 2 ore si 30 minute cu placa cu 9 suruburi . a trecut fix 1 ani si peste o saptamana am operatie de scoatere, tot atata dureaza 2 ore si 30 minute sau mai repede ? Multumesc

    1. In principiu interventia este mult mai simpla si cu durata mai scurta ( asta daca nu sunt probleme la extragerea suruburilor)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Toate drepturile rezervate. Dr. Mihai Rascu © 2018 Optimizare DCMSoftware